Prima dimineață la grădiniță rămâne, pentru mulți părinți, imaginea unui copil agățat de mâneca hainei, a unei educatoare care întinde brațele și a unei uși care se închide mai greu decât se așteptau. Adaptarea copiilor la grădiniță este un proces de dezvoltare cu o logică proprie, care începe înaintea primei zile și continuă câteva săptămâni după ea. În fiecare septembrie procesul se repetă, într-o formă diferită, și pentru copiii care revin după vacanța de vară.
Acomodarea durează de obicei câteva săptămâni, iar părintele poate vedea de la o zi la alta dacă lucrurile merg în direcția bună. Mult depinde de cât de bine lucrează împreună părintele și educatoarea, iar uneori o adaptare dificilă la grădiniță are nevoie de ajutorul unui specialist.
Ce se întâmplă cu copilul în perioada de adaptare la grădiniță
La intrarea în colectivitate, copilul întâlnește în aceeași dimineață aproape tot ce îl poate neliniști, adică un loc nou, adulți pe care nu îi cunoaște, zgomot, oboseală și, mai ales, despărțirea de părinte. La această vârstă, copilul se liniștește mai ales cu ajutorul unui adult apropiat care stă calm lângă el, iar exact acest sprijin dispare în momentul despărțirii.
Adaptarea solicită și corpul copilului, iar o cercetare (Ahnert, L., Gunnar, M. R., Lamb, M. E., & Barthel, M. (2004). Transition to child care: Associations with infant–mother attachment, infant negative emotion, and cortisol elevations. Child Development, 75(3), 639–650) care a urmărit 70 de copii de un an și trei luni la intrarea în creșă a arătat că nivelul hormonului stresului (cortizolul, măsurat din salivă) ajungea, în prima oră după plecarea mamei, aproape de două ori mai mare decât acasă. Și alte studii au identificat niveluri mai ridicate ale cortizolului la creșă comparativ cu acasă la copii mai mici de 3 ani, dar este de așteptat ca lucrurile să stea asemănător și la copiii de 3-5 ani.
Pentru părinți, acest lucru contează deoarece evidențiază faptul că o parte din efortul de adaptare a copilului nu se vede, iar un copil tăcut poate fi la fel de apăsat ca unul care plânge.
Pregătirea pentru prima zi de grădiniță
Un copil de trei ani nu știe încă să citească ceasul și înțelege ziua ca pe un șir de întâmplări, mai întâi masa, apoi joaca, apoi somnul. De aceea îl ajută să afle dinainte cum va arăta ziua, spusă simplu și repetată cu aceleași cuvinte. Când știe ce urmează, predictibilitatea zilei îi dă sentimentul de siguranță de care copilul are nevoie în primele dimineți.
Prima zi de grădiniță poate fi dificilă atât pentru copil, cât și pentru părinte, iar o pregătire făcută din timp poate face tranziția mai ușoară.
- Vizitați grădinița împreună înaintea începerii programului, dacă unitatea permite, și numiți locurile importante, precum sala de grupă, baia, cuierul și curtea.
- Aflați numele educatoarei și folosiți-l acasă, în povești și în joacă.
- Descrieți ziua în ordinea în care se desfășoară, cine îl duce, ce urmează după micul dejun, când iese afară, cine vine să îl ia și după ce moment al zilei.
- Mutați treptat, cu una-două săptămâni înainte, ora de trezire și de culcare spre programul grădiniței.
- Exersați despărțiri scurte în contexte sigure, la bunici sau la un prieten de familie, cu plecare anunțată și revenire la momentul promis.
- Lăsați copilul să aleagă un obiect de acasă pe care îl poate lua cu el, cu acordul educatoarei, iar micile alegeri de acest fel îi susțin autonomia.
Contează și cât de des vorbiți despre grădiniță. Promisiunile pe care adultul nu le poate controla („o să-ți placă”, „n-o să plângi”) și discuțiile zilnice despre grădiniță pornite de părinte pot crește îngrijorarea copilului. Liniștirea repetată îl ajută pe copil pe moment, însă în timp îi poate întreține teama. Spuneți-i o dată, clar, ce îl așteaptă, iar când întreabă, răspundeți-i de fiecare dată cu aceleași cuvinte.
Cât durează perioada de acomodare la grădiniță
Durata variază mult de la un copil la altul. Unele creșe și grădinițe internaționale aplică o strategie care facilitează acomodarea treptată, în care părintele stă în grupă cu copilul în primele trei zile, iar prima separare scurtă are loc în a patra zi. Copiii care protestează intens și caută insistent părintele au nevoie, de regulă, de două-trei săptămâni, iar alții se stabilizează în aproximativ o săptămână, o săptămână și jumătate.
Adaptarea emoțională deplină a copilului durează însă mai mult. În primele luni după intrarea în colectivitate, schimbările vin mai încet decât se așteaptă părinții. Copilul devine puțin câte puțin mai bine dispus și se joacă tot mai mult cu ceilalți copii, iar fiecare are ritmul lui. În primele săptămâni copilul se obișnuiește cu programul, iar integrarea lui în colectivitate, cu tot ce aduce ea pentru socializare și pentru dezvoltarea socio-emoțională, continuă luni întregi.
Tabelul 1. Repere orientative în perioada de adaptare a copilului la grădiniță
| Perioada | Ce este de așteptat | Ce face adultul |
| Săptămânile 1-2 | Plâns la despărțire, oboseală, refuz dimineața, iritabilitate seara acasă | Ritual scurt și identic, program redus acolo unde grădinița permite, seri liniștite |
| Săptămânile 3-4 | Liniștire mai rapidă după plecarea părintelui, participare la cel puțin o activitate, primele nume de colegi povestite acasă | Menținerea rutinei; o discuție scurtă cu educatoarea despre ce observă în grupă |
| Săptămânile 4-6 | Ameliorare vizibilă, cu zile bune alternând cu zile grele | Dacă nu apare nicio ameliorare, iar somnul, apetitul sau joaca sunt afectate, merită să mergeți la un specialist |
| Oricând | Semnale severe, precum refuzul total de hrană, revenirea la comportamente de copil mai mic sau teama extinsă în afara grădiniței | Consultarea medicului pediatru și a unui psiholog, fără amânare |
Intervalele sunt orientative, iar fiecare copil are ritmul lui.
Semnele că un copil s-a adaptat la grădiniță
Cât de tare plânge copilul la ușă spune puțin despre cum îi va merge în restul zilei. Contraintuitiv, unele studii arată că tocmai copiii care au cu mama o relație de atașament sigură și apropiată plâng mai mult la despărțire, iar corpul lor face față mai bine stresului.
Mai important este ce se întâmplă după despărțire, iar semnele bune apar atunci când copilul:
- se liniștește tot mai repede după plecarea părintelui;
- mănâncă și doarme la grădiniță;
- intră în activități și se joacă;
- caută educatoarea când are nevoie și se lasă consolat de ea;
- numește un coleg sau povestește acasă ceva petrecut în grupă;
- vă întâmpină la plecare cu bucurie, chiar dacă este obosit.
Acomodarea se poate considera încheiată atunci când copilul vine la educatoare când îi este greu și se lasă consolat de ea. Protestul la despărțire poate continua o vreme, atât timp cât consolarea funcționează.
Atenție merită copilul foarte cuminte, care stă lângă ușă, nu protestează, nu se joacă și nu cere nimic. Adesea este descris drept copilul care „s-a adaptat imediat”, deși faptul că nu participă la nimic arată că încă nu se simte în siguranță.
Tot în primele săptămâni, mulți copii care par liniștiți la grădiniță devin nervoși și plângăcioși seara, acasă. Copilul s-a ținut tare toată ziua la grădiniță și se descarcă acolo unde se simte în siguranță. O oră liniștită după ce îl luați de la grădiniță, fără întrebări și fără alte activități, îl ajută mai mult decât întrebarea „cum a fost?” pusă imediat, în mașină. Pentru părinți, astfel de situații pot fi mai ușor de înțeles cu ajutorul unor informații despre educația parentală și dezvoltarea emoțională a copilului.
Despărțirea de dimineață și metode de adaptare la grădiniță care ajută
La despărțire, copilul are nevoie de un părinte calm, cald și hotărât, pentru câteva momente. Când nu știu dacă o situație este sigură, copiii mici se uită la fața adultului și se poartă în acord cu ce văd acolo. La ușa grădiniței, copilul privește fața părintelui ca să afle dacă locul este sigur.
Copilul are nevoie să audă de la dumneavoastră două lucruri aparent opuse, însă spuse împreună, anume că îi înțelegeți teama și că aveți încredere că se va descurca. La ușa grădiniței, părintele poate spune, de exemplu, „Știu că îți este greu să te desparți de mine. Știu și că poți să rămâi aici cu doamna Maria până vin eu, după somn.” O astfel de atitudine îi transmite copilului că emoțiile lui sunt văzute și ascultate, fără ca părintele să îi transmită propria teamă.
Tabelul 2. Ce ajută și ce îngreunează despărțirea de dimineață
| Ajută | Îngreunează |
| Un ritual scurt, identic în fiecare dimineață (o îmbrățișare, aceeași frază, predarea către educatoare) | Rămas-bun prelungit, întoarceri repetate la ușă |
| Plecarea anunțată, chiar dacă provoacă plâns | Plecarea pe ascuns, care slăbește încrederea copilului că părintele face ce spune |
| Numirea emoției și a momentului revenirii („vin după somn”) | Promisiuni exprimate în ore sau recompense oferite pentru „a nu plânge” |
| Decizii mici lăsate copilului (ce jucărie ia, unde vă luați la revedere) | Întrebarea „vrei să mergi azi la grădiniță?” |
| Aceeași persoană care îl duce și îl ia în primele săptămâni | Renunțarea repetată la grădiniță atunci când copilul protestează intens |
| Emoția părintelui trăită după despărțire, în altă parte | Lacrimile părintelui sau întrebările îngrijorate adresate educatoarei în fața copilului |
Când renunțați la grădiniță de fiecare dată când copilul se sperie tare, vă simțiți amândoi mai bine pe moment, dar copilul învață să fugă de ce îl sperie. Copilul pierde astfel experiența prin care descoperă că emoția puternică trece și că se poate liniști. O zi de absență motivată de febră sau de un eveniment greu în familie rămâne o excepție fără urmări, iar problema apare doar când renunțarea devine obicei.
Rolul educatorului și colaborarea dintre părinte și educator
Educatoarea poate deveni pentru copil a doua persoană de încredere, după părinți, iar colaborarea dintre părinte și educator începe cu discuții scurte și concrete despre copil.
Ce este util să afle educatoarea de la părinte
- obiceiurile de somn și de masă ale copilului;
- cuvintele pe care le folosește pentru nevoile lui (toaletă, sete, oboseală);
- obiectul sau gestul care îl liniștește;
- schimbările recente din familie, precum un frate nou, o mutare sau absența unui părinte.
- Ce este util să afle părintele de la educatoare
- cât durează liniștirea după despărțire;
- dacă mănâncă, doarme și merge la toaletă;
- în ce activități intră și cu cine se joacă.
O discuție scurtă la sfârșitul primei săptămâni și încă una după trei-patru săptămâni oferă amândurora o imagine mai exactă decât impresiile de la ușă, iar copilul simte că adulții lui lucrează împreună, ceea ce întărește relația copil-educator. În prima lună de grădiniță, implicarea și comunicarea constantă dintre părinți și educatori pot contribui la o acomodare mai ușoară.
Adaptare dificilă la grădiniță și semnalele care cer sprijin suplimentar
Când vă gândiți dacă să cereți ajutor pentru dificultăți de adaptare, uitați-vă la patru lucruri, adică la cât durează, cât de puternice sunt reacțiile, dacă frica apare și în afara grădiniței și dacă îi încurcă viața de zi cu zi. Un singur semn, luat separat, este rareori motiv de îngrijorare, iar zilele mai bune și mai grele fac parte din proces. Semnele care merită discutate cu un specialist sunt cele de mai jos.
- nu vedeți nicio îmbunătățire după 4-6 săptămâni de mers zilnic la grădiniță;
- copilul nu se liniștește nici după 30-45 de minute, în mod repetat;
- refuză săptămâni la rând mâncarea, somnul sau toaleta la grădiniță;
- teama se extinde acasă, iar copilul nu mai rămâne cu bunicii, nu mai doarme singur sau se teme că părintelui i se va întâmpla ceva rău;
- copilul se întoarce pentru mult timp la lucruri pe care le depășise, de exemplu face din nou pe el, vorbește mai puțin sau nu mai mănâncă singur;
- copilul retras, care nu protestează, nu se implică în nicio activitate și nu se apropie de nimeni;
- intensificarea bruscă a refuzului la un copil deja adaptat, situație care cere verificarea a ceea ce se întâmplă în grupă.
Durerile de burtă sau de cap de dimineață pot avea o cauză emoțională și sunt, totodată, dureri reale. Primul pas rămâne consultul pediatric, mai ales dacă apar febră, vărsături, scădere în greutate sau dureri care trezesc copilul noaptea. Psihologul verifică și alte explicații posibile, de exemplu o sensibilitate mare la zgomot sau la atingere, faptul că unii copii nu reușesc să vorbească în afara casei (mutismul selectiv) sau autismul.
Întrebări frecvente
Cât durează adaptarea copilului la grădiniță?
Adaptarea copilului la grădiniță durează de obicei două-șase săptămâni pentru stabilizarea rutinei, iar integrarea deplină în grup poate continua câteva luni. Ritmul depinde de vârstă, temperament, experiențele anterioare de separare și sprijinul primit. Dacă după 4-6 săptămâni de mers constant nu apare nicio ameliorare, este utilă o discuție cu un specialist.
Care sunt semnele că un copil s-a adaptat la grădiniță?
Un copil adaptat se liniștește repede după plecarea părintelui, mănâncă și doarme la grădiniță, participă la activități și acceptă consolarea educatoarei. Povestește acasă despre colegi sau întâmplări din grupă. Plânsul scurt la despărțire poate continua o vreme și rămâne compatibil cu o adaptare bună, dacă restul zilei decurge bine.
Ce faci dacă adaptarea la grădiniță este dificilă?
Mențineți mersul zilnic la grădiniță, cu un ritual de despărțire scurt și identic, și discutați cu educatoarea despre ce observă în grupă. Spuneți-i copilului că îi înțelegeți emoția și arătați-i că aveți încredere că poate face față. Evitați renunțarea repetată la separare. Dacă dificultățile persistă peste 4-6 săptămâni sau afectează somnul și mâncatul, consultați un psiholog.
De ce copilul refuză grădinița după vacanță?
Copilul refuză grădinița după vacanță pentru că s-a reobișnuit cu ritmul familiei și cu prezența continuă a părinților. La revenire găsește adesea schimbări, precum altă sală, altă grupă sau altă educatoare. Copiii mai mari anticipează și își amintesc momentele grele, iar schimbările din familie petrecute peste vară pot accentua refuzul.
Cum ajuți copilul să se întoarcă la grădiniță după vacanță?
Reluați programul de somn și de masă cu 7-10 zile înainte de începerea grădiniței. Vorbiți concret despre ce îl așteaptă, inclusiv despre schimbări, și reluați ritualul de despărțire care a funcționat anul trecut. Păstrați primele săptămâni simple, fără activități noi, și anunțați educatoarea despre schimbările petrecute în familie în timpul verii.
Este normal ca un copil să plângă după vacanță când se întoarce la grădiniță?
Da, plânsul la revenirea după vacanță este frecvent și, de regulă, trecător. Copilul reface legătura cu educatoarea, cu grupul și cu ritmul zilei după o perioadă lungă petrecută acasă. Contează cât de repede se liniștește după despărțire. Dacă plânsul intens persistă peste 4-6 săptămâni sau se extinde și acasă, cereți sfatul unui specialist.
Când trebuie cerut ajutorul unui specialist?
Ajutorul unui psiholog este indicat când nu apare nicio ameliorare după 4-6 săptămâni, când copilul nu se liniștește deloc în grupă, refuză săptămâni la rând hrana sau somnul ori când teama de separare se extinde și acasă. Durerile frecvente de burtă sau de cap se discută mai întâi cu medicul pediatru.
Bibliografie
- Ahnert, L., Gunnar, M. R., Lamb, M. E., & Barthel, M. (2004). Transition to child care: Associations with infant-mother attachment, infant negative emotion, and cortisol elevations. Child Development, 75(3), 639-650. https://doi.org/10.1111/j.1467-8624.2004.00698.x
- American Psychiatric Association. (2022). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed., text rev.). https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425787
- Lebowitz, E. R., Marin, C., Martino, A., Shimshoni, Y., & Silverman, W. K. (2020). Parent-based treatment as efficacious as cognitive-behavioral therapy for childhood anxiety: A randomized noninferiority study of Supportive Parenting for Anxious Childhood Emotions. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 59(3), 362-372. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2019.02.014
- Vermeer, H. J., & van IJzendoorn, M. H. (2006). Children’s elevated cortisol levels at daycare: A review and meta-analysis. Early Childhood Research Quarterly, 21(3), 390-401. https://doi.org/10.1016/j.ecresq.2006.07.004
Despre autorul articolului, Gabriela Dumitriu
Psiholog clinician, psihoterapeut integrativ, formator și lector universitar, cu două decenii de experiență în lucrul cu copii, adolescenți și familii. Este președinte al Asociației de Terapii Expresiv-Creative și Psihologie Clinică ARTEPSY și formator și supervizor în cadrul Institutului de Psihoterapie, Consiliere Psihologică și Supervizare Clinică – IPCS.