În fiecare toamnă, mii de copii pășesc pentru prima dată în grădiniță, în timp ce alte câteva mii revin la grupă după vacanța de vară. Pentru unii, tranziția este lină și ușoară. Pentru alții, despărțirea de părinți vine însoțită de lacrimi, proteste și multă nesiguranță.
Primele săptămâni la grădiniță reprezintă un proces de acomodare în care copiii descoperă treptat noul spațiu, rutina zilnică și relațiile cu educatorii și colegii.
Ce se întâmplă în prima lună de grădiniță?
La începutul fiecărui an școlar, educatoarea devine sau redevine una dintre cele mai importante figuri de siguranță din viața copiilor. Ea se pregătește să ofere sprijin emoțional, predictibilitate și încurajare, contribuind la construirea sentimentului de siguranță de care copiii au nevoie pentru a se desprinde treptat de părinți, a intra în grupă și a explora, cu interes și curiozitate, lumea din jurul lor și spațiul atent pregătit pentru ei.
Acest rol poate deveni provocator atunci când avem la grupă copii care manifestă reacții intense chiar din prima zi de grădiniță sau atunci când, în mod paradoxal, după câteva zile sau chiar săptămâni în care păreau că s-au acomodat cu ritmul și activitățile din grupă, încep să plângă la despărțire, refuză să intre în sală ori întreabă constant când vine mama sau tata.
Prima lună de grădiniță nu înseamnă doar despărțirea de părinte. Pentru copil, ea presupune acomodarea cu un spațiu nou sau cu o rutină care s-a schimbat, familiarizarea cu programul de grădiniță și formarea relațiilor cu educatorul și colegii. Unele dintre aceste schimbări pot fi plăcute și interesante, în timp ce altele pot genera nesiguranță sau oboseală.
Aceste reacții pot face parte din procesul normal de dezvoltare, iar pentru a înțelege și a gestiona cu empatie reacțiile copiilor vom explora împreună legătura dintre relațiile de atașament și anxietatea de separare, modul în care acestea influențează procesul de adaptare pentru educația timpurie și strategiile care te pot ajuta în primele zile ale anului școlar.
De ce poate fi dificilă acomodarea la grădiniță?
Pentru copiii mici, părinții reprezintă principala sursă de siguranță. În teoria atașamentului, aceștia sunt considerați „baza sigură” din care copilul explorează lumea și „refugiul sigur” la care se întoarce atunci când are nevoie de confort.
Atunci când un copil dezvoltă un atașament securizat, se simte suficient de încrezător pentru a se îndepărta de părinte și a explora persoane, activități și situații noi, menținând în același timp contactul vizual și emoțional cu persoana de atașament. Copilul verifică frecvent din priviri disponibilitatea acesteia, caută semnale că explorările sale sunt observate și apreciate și se asigură că va primi sprijin dacă apar dificultăți.
Un atașament securizat nu elimină teama de separare. Dimpotrivă, copiii puternic atașați de părinții lor pot protesta intens la despărțire, deoarece relația cu aceștia reprezintă principala lor sursă de siguranță. Diferența este că, prin experiențe repetate de separare și reunire, ei dezvoltă treptat așteptarea că părintele va reveni și încrederea că pot tolera perioada de absență. Acest proces de construire a siguranței interne este, de regulă, mai dificil în cazul copiilor care au experimentat relații de atașament nesigure sau inconsistente.
De la dependență la autonomie: cum învață copilul să se despartă?
Autonomia nu apare în opoziție cu atașamentul, ci se dezvoltă pornind dintr-o relație sigură.
Copilul învață treptat că părintele poate pleca fără ca relația lor să fie amenințată. După suficiente experiențe de separare și reunire, el începe să dezvolte ceea ce specialiștii numesc siguranță internă: convingerea că persoana de atașament se va întoarce și că poate face față perioadei de absență.
Acest proces se construiește în timp, atunci când copilul:
- este încurajat să exploreze;
- primește sprijin atunci când are nevoie;
- este reconfortat când este speriat;
- observă că părintele pleacă și revine de fiecare dată fără ca relația să fie amenințată.
De aceea, este important ca pregătirea pentru prima zi de grădiniță să înceapă din timp, iar încă din primele zile ale anului școlar să asigurăm un mediu suficient de sigur și predictibil încât copiii să poată face, treptat, pasul de la „am nevoie de mama lângă mine” la „pot fi bine și cu un alt adult de încredere”.
Ce este anxietatea de separare?
Anxietatea de separare reprezintă teama și suferința pe care copilul le resimte atunci când este separat de persoanele sale de atașament. Aceasta apare frecvent în primii ani de viață și poate continua și în perioada preșcolară, mai ales în perioade de tranziție și schimbare, precum intrarea la grădiniță sau începutul unui nou an școlar. În aceste contexte, o intensificare temporară a reacțiilor poate face parte din procesul firesc de adaptare. Însă, atunci când anxietatea devine persistentă, foarte intensă și interferează semnificativ cu viața de zi cu zi sau cu participarea copilului la grădiniță, poate fi necesară o evaluare suplimentară.
În primii ani de grădiniță copiii încă nu au interiorizate percepțiile de timp, distanța și absența în același mod în care le înțeleg adulții. Pentru un adult, „mama vine să te ia după prânz” este o informație concretă. Pentru un copil mic, însă, timpul până la întoarcerea părintelui poate părea foarte lung și greu de anticipat.
Ce reacții pot apărea în primele zile de grădiniță?
Anxietatea de separare poate arăta diferit de la un copil la altul. Printre manifestările des întâlnite se numără:
- plâns intens la despărțire;
- agățarea de părinte și dificultatea de a se desprinde;
- refuzul de a intra în grupă;
- proteste repetate atunci când părintele încearcă să plece;
- întrebări repetate despre momentul în care părintele se întoarce;
- nevoia constantă de reasigurare;
- dificultăți de participare la activități;
- dificultatea de a se implica în joc după despărțire;
- simptome fizice, precum dureri de burtă sau de cap;
- evitarea sau refuzul de a merge la grădiniță.
Este important însă să nu considerăm orice plâns la despărțire drept o problemă.
| Reacție observată | Ce poate explica reacția | Cum poate fi sprijinit copilul |
| Plâns la despărțire | Dificultatea separării | Un ritual scurt și predictibil de rămas-bun |
| Refuzul de a intra în grupă | Nesiguranță sau dificultatea de acomodare | Prezență calmă și sprijin din partea educatorului |
| Întrebări repetate despre părinți | Nevoia de predictibilitate | Reamintirea rutinei și a momentului reîntâlnirii |
| Dificultatea de a participa la activități | Copilul are nevoie de timp pentru a se simți în siguranță | Activități familiare și implicare treptată |
| Oboseală sau iritabilitate acasă | Efortul de adaptare la noul mediu | Odihnă și o rutină previzibilă |
| Începe să se joace cu ceilalți copii | Creșterea sentimentului de siguranță | Încurajarea interacțiunilor fără presiune |
| Se liniștește mai repede după despărțire | Progres în procesul de acomodare | Menținerea strategiilor care funcționează |
Este important să știi că intensitatea acestor reacții poate fluctua. Uneori apar chiar din prima zi, alteori după câteva săptămâni, când copilul înțelege că participarea la grădiniță va deveni o rutină zilnică.
Copilul nu încearcă să manipuleze și nu „face o scenă”. În acel moment, încearcă să gestioneze o emoție pe care încă nu știe să o regleze singur.
Pentru educator, întrebările importante sunt:
- Cât de intensă este reacția?
- Cât durează?
- Copilul reușește să se liniștească după plecarea părintelui?
- Se poate implica în activități?
- Poate construi relații cu ceilalți copii și cu educatorii?
- Observăm progres în timp?
- De ce ar putea experimenta un copil preșcolar anxietatea de separare?
Anxietatea de separare tinde să fie mai puternică în perioadele de tranziție și schimbare.
Printre factorii care o pot accentua se numără:
- începerea grădiniței;
- schimbarea grupei sau a educatorului;
- nașterea unui frate sau a unei surori;
- pierderea unei persoane apropiate;
- boala copilului sau a unui membru al familiei;
- schimbări importante în rutina familiei;
- perioade lungi petrecute exclusiv cu părinții;
- expunerea redusă la adulți din afara familiei;
- perioade în care părintele este mai puțin disponibil;
- experiențe dificile de separare anterioare;
- nivelul ridicat de anxietate al părinților;
- mutarea într-o locuință nouă.
Cercul anxietății de separare
Anxietatea de separare se poate menține printr-un cerc care se repetă:
- Copilul anticipează despărțirea și simte anxietate.
- Pot apărea gânduri sau temeri legate de capacitatea de a se descurca în absența părintelui, precum: „Nu mă descurc fără mama/tata.”
- Neliniștea crește, iar copilul caută modalități de a evita sau amâna separarea.
- Adultul poate interveni pentru a reduce imediat suferința, de exemplu prin prelungirea despărțirii, amânarea plecării sau oferirea repetată de reasigurări.
- Evitarea sau amânarea separării produce o ușurare temporară.
- Pentru că neliniștea scade pe moment, copilul poate ajunge să învețe că evitarea sau amânarea îl ajută să se simtă mai bine.
În acest fel, comportamentul care reduce anxietatea pe termen scurt poate fi menținut și poate face ca următoarea despărțire să fie percepută din nou ca dificilă. Acest lucru nu înseamnă că adultul nu trebuie să ofere sprijin. Dimpotrivă, copilul are nevoie de empatie, apropiere și co-reglare. Important este ca sprijinul să nu se transforme în evitarea constantă a situației care provoacă anxietate.
Ceea ce liniștește copilul pe termen scurt nu este întotdeauna ceea ce îl ajută pe termen lung. Atunci când adultul încearcă în mod repetat să elimine situația care provoacă anxietate, copilul poate avea mai puține ocazii de a descoperi, treptat și cu sprijin, că poate tolera disconfortul emoțional și că se poate descurca și în absența părintelui.
Scopul este să îl ajutăm pe copil să descopere: „Îmi este greu, dar pot.”
Cum poți sprijini copilul în gestionarea anxietății de separare?
Anxietatea de separare poate apărea frecvent la începutul grădiniței, mai ales în perioadele de tranziție și schimbare. Deși nu poate fi eliminată complet, felul în care copilul este sprijinit poate contribui la reducerea intensității reacțiilor și la construirea treptată a unui sentiment de siguranță. În acest proces, educatoarea are un rol important prin crearea unui mediu predictibil și suportiv, prin organizarea unei rutine clare și prin construirea unei relații bazate pe încredere cu copilul.
Pentru a răspunde cât mai bine acestor nevoi, educatoarele își pot dezvolta competențele prin cursuri de formare dedicate educației timpurii, relației copil-educator și sprijinului emoțional. Aceste competențe se reflectă în gesturi și intervenții concrete, de la modul în care este primit copilul dimineața până la felul în care este sprijinit să se liniștească, să participe la activități și să construiască relații în grupă.
Fii conștientă de propriile reacții
Atunci când un copil plânge sau refuză separarea, este firesc să simți empatie, îngrijorare și dorința de a face ceva imediat, iar la început de an școlar poți simți și presiunea de a opri plânsul imediat sau chiar frustrarea de a fi încercat totul. Copiii sunt însă foarte sensibili la stările emoționale ale adulților din jurul lor. O prezență calmă și încrezătoare transmite siguranță și ajută copilul să perceapă situația ca fiind gestionabilă: tu ești acolo, iar el/ea va primi tot sprijinul de care nevoie. De asemenea, fii atent la adulții de încredere din jurul copilului. Copilul se uită la adulții din jurul lui pentru a înțelege dacă situația este sigură. Dacă adultul pare foarte îngrijorat sau nesigur, copilul poate interpreta această reacție ca pe un semnal că există un motiv de teamă.
Ajută părinții și ghidează-i să își gestioneze anxietatea
Este important să îi ajuți și să îi ghidezi pe părinți în această perioadă, deoarece unii dintre ei pot resimți, la rândul lor, îngrijorare sau anxietate atunci când își lasă copilul la grădiniță.
Copilul poate observa:
- ezitarea;
- vocea îngrijorată;
- îmbrățișarea prelungită;
- întoarcerea repetată de la ușă;
- întrebările repetate adresate educatorului.
Este util să organizezi o întâlnire cu părinții înainte de începerea acomodării pentru a discuta despre procesul de acomodare, anxietatea de separare și despre cum pot transmite încredere copilului, atât prin ceea ce spun, cât și prin limbajul nonverbal.
Un alt aspect important este momentul despărțirii. Încurajează părinții să mențină primul rămas-bun scurt și pozitiv. O îmbrățișare scurtă, un zâmbet și un „Ne vedem curând!” spus cu încredere pot reduce anxietatea copilului. Prelungirea momentului de despărțire poate accentua anxietatea copilului, de aceea este recomandat ca rămas-bunul să fie scurt, cald și predictibil.
Reamintește-le părinților faptul că anxietatea de separare este o reacție normală. Ea poate apărea chiar și atunci când copilul îi cunoaște deja pe adulții din grădiniță și se simte confortabil în prezența lor. Pentru unii copii se manifestă încă din prima zi, iar pentru alții apare după câteva zile sau săptămâni, când încep să înțeleagă că mersul la grădiniță reprezintă o rutină și că vor petrece zilnic o perioadă de timp fără părinți.
Fii curios înainte de a interveni în fața reacțiilor de anxietate
Încearcă să afli cât mai multe despre copii înainte de începerea grădiniței: ce dificultăți întâmpină, cum sunt gestionate acestea în familie și dacă au existat strategii care au funcționat în alte contexte. Cu cât afli mai multe despre copil, cu atât poți răspunde mai bine nevoilor lui.
Înainte de începerea anului, poți afla de la familie fie prin întâlniri dedicate, fie printr-un chestionar scurt:
- Ce îl liniștește?
- Cum reacționează de obicei la separare?
- Ce strategii funcționează acasă?
- Ce strategii funcționează în alte contexte?
- Ce activități îi plac?
- Are un obiect de confort?
- A mai stat fără părinți?
- Există situații care îi provoacă în mod special anxietate?
Creează o rutină de dimineață și stabilește despărțirea de părinte
Un loc clar pentru rămas-bun poate face tranziția mai predictibilă pentru copil: ușa grupei, intrarea în curte sau un alt punct stabilit împreună cu familia. Este important ca despărțirea să fie scurtă, clară și consecventă. Pe măsură ce copilul se acomodează, distanța dintre punctul de despărțire și sala de grupă poate crește treptat.
Nu încuraja plecarea pe ascuns. Explică părinților că plecarea fără să spună „pa”, pentru a evita plânsul sau protestele copilului, poate crește nesiguranța acestuia. Dacă părintele dispare fără avertisment, copilul poate învăța: „Trebuie să fiu atent tot timpul, pentru că mama sau tata pot dispărea oricând.”
Educatorul poate susține părinții explicându-le că este mai ușor pentru copil să proceseze o despărțire scurtă și predictibilă decât o dispariție neașteptată. Obiectivul nu este să eviți orice urmă de plâns, ci să construiești treptat încrederea copilului că părintele pleacă, dar se întoarce de fiecare dată.
Oferă sprijin imediat după intrarea în grupă
Primele minute după despărțire sunt adesea cele mai dificile pentru copil. În această etapă, scopul nu este să oprești imediat plânsul, ci să îl ajuți să se simtă în siguranță și să se conecteze treptat la mediul grădiniței.
Comunică empatic – coboară la nivelul copilului, folosește cuvinte simple și un ton calm și blând pentru a-i arăta că îi înțelegi emoțiile și că ești acolo pentru a-l sprijini.
Respectă nevoia individuală de apropiere – unii copii au nevoie de apropiere fizică pentru a se liniști, alții preferă mai mult spațiu și pot deveni agitați dacă adultul intră prea insistent în spațiul lor personal. Observă cu atenție reacțiile copilului și adaptează-ți prezența la nevoile sale.
Folosește elemente familiare pentru a susține sentimentul de siguranță
În perioada acomodării, obiectele și activitățile care creează o punte între casă și grădiniță pot contribui la reducerea anxietății și la consolidarea sentimentului de siguranță.
Poți folosi:
- un panou al familiei, unde fiecare copil poate regăsi o fotografie cu familia sa;
- un obiect de confort adus de acasă, precum o jucărie preferată, o păturică sau un alt obiect cu valoare afectivă;
- activități în care copiii povestesc despre familia lor, prezintă fotografii sau împărtășesc experiențe importante
Aceste activități îi ajută pe copii să simtă că persoanele importante din viața lor rămân simbolic prezente chiar și atunci când nu sunt fizic alături de ei. Totuși efectele pot varia de la un copil la altul: pentru unii, aceste resurse generează o stare de confort și liniște, iar pentru alții, pot accentua dorul de familie. De aceea, este important să observi cu atenție modul în care fiecare copil răspunde la aceste strategii și să le personalizezi în funcție de nevoile individuale.
Valorifică interesele copilului – Identifică activitățile care îi trezesc interesul și îl implică în acestea cât mai devreme posibil. Activitățile preferate pot facilita tranziția de la preocuparea pentru despărțire la explorare, joc și participare activă la viața grupei.
Creează predictibilitate
Pentru copiii mici, predictibilitatea este o sursă importantă de siguranță. Deoarece noțiunile de timp și durată nu sunt încă suficient dezvoltate, expresii precum „mama vine după prânz” sau „te iau mai târziu” pot fi dificil de înțeles. Un program vizual cu pictograme îi ajută să anticipeze succesiunea activităților și să înțeleagă mai bine cum decurge ziua la grădiniță.
Afișează programul într-un loc vizibil și parcurge-l împreună cu copiii, astfel încât să știe la ce să se aștepte pe parcursul zilei. Marchează activitățile care s-au încheiat și discută despre cele care urmează. Acest lucru îi ajută să înțeleagă secvențialitatea evenimentelor, reduce incertitudinea și contribuie la creșterea sentimentului de siguranță și autocontrol.
Atunci când un copil devine anxios, îl poți ajuta să își orienteze atenția către program, arătându-i unde se află în desfășurarea zilei și ce urmează: „Acum ne jucăm, apoi mergem la masă, după odihnă vine mama.” În acest mod, copilul înțelege că despărțirea este temporară și că există un parcurs previzibil până la momentul reîntâlnirii cu familia.
Rutina poate fi susținută și prin ritualuri constante de început și de final de zi. Un salut special, un cântec de bun venit sau o activitate scurtă de conectare pot facilita tranziția către mediul grădiniței și pot crea un ton pozitiv pentru întreaga zi. La fel, ritualurile de încheiere contribuie la dezvoltarea sentimentului de confort, apartenență și continuitate, ajutând copiii să înțeleagă că fiecare zi are un început, o succesiune de activități și un final predictibil.
Ce se poate întâmpla acasă după o zi de grădiniță?
Adaptarea nu se vede doar prin ceea ce observăm în timpul programului de grădiniță. Uneori, copilul poate reuși să participe la activități și să respecte rutina în timpul zilei, iar după întoarcerea acasă să fie mai obosit, iritabil sau sensibil decât de obicei.
În primele zile, schimbarea rutinei și efortul de a se adapta unui mediu nou pot fi solicitante. Copilul poate avea nevoie de mai multă odihnă, de apropiere din partea părinților sau de un ritm mai liniștit după grădiniță. Pot apărea temporar și modificări ale somnului, ale dispoziției sau ale comportamentului.
Aceste reacții nu înseamnă automat că experiența de la grădiniță este una negativă. Este important să privim comportamentul copilului în ansamblu și să observăm cum evoluează de la o zi la alta.
Când poate fi utilă o acomodare graduală?
Unii copii au nevoie de mai mult timp pentru a se adapta la programul grădiniței. În aceste situații, poate fi utilă o creștere treptată a timpului petrecut în grădiniță, de la un program redus către programul complet. Este important ca această strategie să fie planificată împreună cu familia, aplicată consecvent și să urmărească dezvoltarea treptată a încrederii copilului că poate rămâne în siguranță și în absența părinților.
În momentele de dificultate, sprijinul unui alt adult de încredere din grădiniță, precum un consilier școlar, profesor de sprijin sau alt membru al echipei educaționale, poate fi de ajutor. O scurtă plimbare prin curte, în zona de joacă sau într-un spațiu mai liniștit îi poate oferi copilului ocazia să se calmeze și să revină ulterior în grupă, pregătit să participe la activități.
Când acomodarea dificilă la grădiniță necesită atenție suplimentară?
Nu orice plâns la despărțire indică o problemă. Reacțiile de separare sunt firești în perioada acomodării și, în cele mai multe cazuri, se reduc treptat pe măsură ce copilul se familiarizează cu rutina și mediul grădiniței.
Aceleași principii sunt relevante și în cazul adaptării și reîntoarcerii copilului la grădiniță după vacanțe sau alte perioade mai lungi petrecute acasă, când reacțiile de separare pot reapărea temporar.
Totuși, este recomandat să iei în considerare sprijinul unui specialist atunci când dificultățile de acomodare persistă timp de mai multe săptămâni, iar copilul continuă să manifeste un nivel ridicat de suferință și nu reușește să se adapteze la rutina grădiniței.
De exemplu, atunci când:
- refuzul de a veni la grădiniță persistă mai multe săptămâni;
- copilul nu reușește să se liniștească sau să participe la activități după plecarea părintelui;
- apar frecvent simptome fizice, precum dureri de burtă sau de cap;
- nu se observă progrese în timp;
- anxietatea afectează semnificativ rutina zilnică, relațiile sau dezvoltarea copilului
Educatoarea nu are rolul de a pune un diagnostic, ci de a observa și documenta dificultățile copilului, de a comunica cu familia și de a orienta părinții către resursele și specialiștii potriviți atunci când este necesar. Prima lună de grădiniță poate fi o perioadă solicitantă atât pentru copil, cât și pentru educator. Un mediu predictibil, o rutină constantă și o relație bazată pe siguranță și încredere îl pot ajuta pe copil să se adapteze treptat la noul context.
Pentru educatorii care își doresc să își dezvolte competențele, Start în Educație pune la dispoziție cursuri de formare gratuite pentru educatori din grădinițele aflate în comunități și medii defavorizate. Prin aceste programe, educatorii pot avea acces la resurse și formare profesională care îi sprijină în lucrul cu copiii și în gestionarea mai eficientă a situațiilor întâlnite în activitatea de zi cu zi.
Întrebări frecvente pe care le poate avea un educator despre acomodarea copilului la grădiniță
Ce fac atunci când un copil plânge în fiecare dimineață când se desparte de părinte?
Plânsul la despărțire poate fi o reacție firească în primele zile de grădiniță. Educatorul îl poate ajuta printr-o atitudine calmă, o rutină predictibilă și un ritual scurt de despărțire. Este important ca emoția copilului să fie validată, fără a prelungi momentul despărțirii sau a-l presa să se liniștească imediat.
Cât timp este normal să plângă un copil după despărțirea de părinte?
Nu există o durată standard care să fie valabilă pentru toți copiii. Unii se liniștesc în câteva minute, în timp ce alții au nevoie de mai mult timp și sprijin. Educatorul poate urmări mai ales evoluția în timp: dacă despărțirea devine treptat mai ușoară și copilul începe să se implice în activitățile grupei, acestea pot fi semne de progres în acomodare.
Cum pot ajuta un copil care continuă să plângă după plecarea părintelui?
În primul rând, educatorul poate încerca să identifice ce îi este dificil copilului și să îi ofere un reper familiar: o activitate cunoscută, un obiect de confort, o rutină pe care o recunoaște sau apropierea unui adult de încredere. Dacă reacția este foarte intensă, persistentă și împiedică în mod constant participarea copilului la program, este importantă comunicarea cu familia și, dacă este necesar, recomandarea unui sprijin suplimentar.
Cum îl pot ajuta pe copil să se simtă în siguranță la grădiniță?
Predictibilitatea este esențială. Educatorul poate explica simplu ce urmează în program, poate menține rutine constante și poate construi treptat o relație de încredere cu copilul. Un ton calm, reacțiile consecvente și sprijinul oferit fără presiune îl pot ajuta să transforme treptat grădinița într-un mediu familiar și sigur.
Cum pot colabora cu părinții pentru a face perioada de acomodare mai ușoară?
Comunicarea constantă dintre educator și familie poate ajuta la identificarea strategiilor care funcționează pentru copil. Este util ca părinții și educatorul să stabilească împreună rutine clare pentru despărțirea de dimineață și să urmărească evoluția copilului, inclusiv reacțiile de acasă. Atunci când adulții transmit mesaje coerente și oferă același tip de sprijin, copilului îi poate fi mai ușor să se adapteze.
Bibliografie
- Golu, F. (2015). Psihologia dezvoltării umane. București: Editura Universitară.
- Șchiopu, U., & Verza, E. (1997). Psihologia vârstelor: ciclurile vieții. București: Editura Didactică și Pedagogică.
- Vrășmaș, E. A. (2004). Introducere în educația cerințelor speciale. București: Editura Credis.
- Cooper, S. (2026, June 18). How to deal with separation anxiety in preschool. Teaching 2 and 3 Year Olds. https://teaching2and3yearolds.com/separation-anxiety-in-preschool/
- Levin, V. (2026, July 15). Easing separation anxiety on the first day of preschool. Pre-K Pages. https://www.pre-kpages.com/separation-anxiety-in-preschool/
Despre autorul articolului, Ilona Chiriac
Psihopedagog și specialist în sănătatea mintală și sprijin psihosocial, cu peste 10 ani de experiență în educație specială, protecția copilului și intervenții terapeutice pentru copii cu cerințe educaționale speciale și copii vulnerabili aflați în situații de risc. În prezent activează în cadrul World Vision România, unde oferă consultanță tehnică în domeniile protecției copilului, educației și sănătății mintale. Are experiență în formarea profesioniștilor, dezvoltarea de programe educaționale și implementarea de proiecte naționale și internaționale dedicate incluziunii și bunăstării copiilor și adolescenților.